„În orice zi l-aș alege pe el în locul lui Neymar”. Starul pe care legendarul Peter Schmeichel îl pune deasupra vedetei Braziliei: „Cine e cu mine?”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Danemarca a remizat cu Australia, scor 1-1, iar golul marcat de Christian Eriksen (26 de ani) l-a făcut pe Peter Schmeichel (54 de ani) să-l pună pe starul nordicilor deasupra lui Neymar!

Mijlocașul ofensiv al celor de la Tottenham e de departe cel mai bun fotbalist danez al ultimilor ani și și-a respectat statutul și la turneul final din Rusia. După un assist în meciul de debut, 1-0 cu Peru, Eriksen a marcat în poarta Australiei, iar naționala sa are șanse bune de calificare în optimile de finală. Înzestrat cu o tehnică peste medie, un vizionar pe teren, Eriksen nu a luat doar ochii marilor cluburi ai Europei, ci a smuls și aprecierile lui Peter Schmeichel, cel mai cunoscut portar din istoria fotbalului danez.

Joi, la puțin timp după golul marcat de Eriksen, fostul mare goalkeeper a intrat pe twitter și și-a lăudat naționalul: „Am mai spus-o, în orice zi l-aș alege pe Eriksen în locul lui Neymar. Cine e cu mine?”, a scris Schmeichel, care a inițiat și un sondaj printre urmăritorii săi, pentru a afla cum văd aceștia duelul Eriksen – Neymar.

Fost adversar al României în preliminariile pentru Campionatul Mondial, Eriksen are 24 de goluri în cele 81 de meciuri jucate în tricoul naționalei sale, iar în ultimele 15 reușite a fost implicat direct, cu 13 goluri și cinci pase de gol, în 18 reușite.

La Tottenham din 2013, care l-a transferat de la Ajax pentru doar 12 milioane de euro, Eriksen a atras atenția celor de la Real Madrid, PSG și Barcelona, francezii punând pe masă nu mai puțin de 114 milioane de euro pentru transfer.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o nouă intervenţie complicată
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea nici propria fiică
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea…
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
INTERZIS total în toată România de azi, 10 mai. Noile reguli trebuie respectate la literă
INTERZIS total în toată România de azi, 10 mai. Noile reguli trebuie respectate la literă
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…